Descriere
Fosta jucătoare de tenis Easton Bradbury încearcă, la numai douăzeci și trei de ani, să fie o profesoară de excepție, să-și captiveze elevii plictisiți și să-și uite trecutul. Pentru ea nu are importanță ce anume a adus-o în acest punct al vieții. Easton nu vrea să permită trecutului să-i influențeze prezentul. Însă o ședință cu părinții ar putea isca mari probleme. După ce l-a cunoscut pe Tyler Marek, Easton a înțeles imediat de ce fiul lui nu-și găsește locul la școală. Marek știe să se ocupe de propriile afaceri și să-și sporească averea, dar nu știe să fie tată pentru băiatul lui adolescent. Și totuși… ceva la Tyler o atrage pe Easton — o umbră de vulnerabilitate, o scânteie de dorință care ar putea să se transforme într-un foc aprig. Să-l dorească e tabu. Nu încape îndoială că are nevoie de el. Iar atingerea lui, după care tânjește, o va determina pe Easton să șovăie, dezvăluind ceea ce ar trebui să rămână ascuns…
Nu e ușor să spui nu unui lucru pe care ți-l dorești. Dacă unele greșeli pot fi trecute cu vederea, altele nu ar trebui făcute niciodată. În inimile noastre, știm întotdeauna ce e bine și ce e rău.
Adevărata luptă este: când îți dorești ceva care nu este bun pentru tine, ești dispus să suporți consecințele?